theGameCAST Video Game Awards 2008 – Platform Awards5 Jan 2009 @ 23:44  

Platform Awards – Genre Awards – Special Awards – Game of The Year
.

Gears of War 2 – Epic Games
Lineup-ul consolei celor de la Microsoft a fost bogat şi în acest an, dar dintre toate jocurile lansate exclusiv pentru Xbox 360, doar Gears of War 2 se ridică triumfător ca fiind cel mai bun.
Epic Games arată incă odată de ce este capabil Unreal Engine 3 şi că Xbox 360 nu se lasă mai prejos în faţa altor platforme. Iar unde nu uimeşte prin calitate grafică, impresionează prin poate cel mai bun level design din acest an. Nu în multe jocuri ne oprim pentru câteva minute doar pentru admirarea unor clădiri în liberă cădere sau a unor tuneluri subterane cu plante şi organisme rupte din alt univers. Şi apoi mai e drujba…
.




Metal Gear Solid 4 – Kojima Productions
2008 este anul în care noua consola Sony şi-a intrat cu adevărat în drepturi, biblioteca de jocuri apărute pentru PlayStation 3 fiind impresionantă. Pe lângă multiplaftorm-uri din ce în ce mai bine realizate, s-au făcut remarcate exclusivităţile cum ar fi Little Big Planet, Resistance 2 sau Metal Gear Solid 4: Guns of The Patriots. MGS4 reuşeşte însă să se distanţeze de urmăritori, oferind o mecanică de joc adaptată şi pentru piaţa vestică, o poveste spusă prin intermediul cutscene-urilor marca Hideo Kojima, precum şi o componentă online, inclusă pe Blu-ray-ul jocului.
.
No More Heroes – Suda51
Magna cum Laude pentru Suda51. Pentru prima oară, am fost puşi faţă în faţă cu un joc third-party care chiar merită încercat, joc a cărui apariţie pe Wii a atras un val de mulţumiri şi speranţă la nivelul comunităţii de Wii gameri. În comparaţie cu celelalte jocuri lansate în acest an, No More Heroes se remarcă printr-un mod de control intuitiv care chiar funcţionează aşa cum trebuie, un stil grafic excelent, originalitate, umor, acţiune şi mai ales sânge. Între celelalte jocuri de Wii, No More Heroes pare să fie singurul joc destinat gamerilor hardcore.
*guest editor: Rubby Roy
.
.

Crysis: Warhead – Crytek
Deşi piaţa jocurilor de PC este asaltată de portări provenite de pe console, am preferat să acordăm premiul pentru cel mai bun joc de PC unui titlu dezvoltat special pentru calculatorul personal, care ştie să folosească la maximum arhitectura acestuia. Astfel, după o perioadă foarte scurtă de deliberări, Crysis Warhead a fost alesul nostru. Atuurile sale sunt acţiunea explozivă şi grafica impresionantă, perfect adaptate unei experienţe cinematice pe PC. Nu în ultimul rând, componenta multiplayer Crysis Wars a completat tabloul, oferind pachetului Warhead şi mai multă valoare.
.
.
God of War – Chains of Olympus (PSP) – Ready at Dawn Studios
Kratos a demonstrat că nu trebuie să te afli pe o consola ultra performantă, ce are sub capotă un procesor cu șapte nuclee, pentru a putea fi unul dintre cele mai explozive jocuri ale anului. God of War: Chains of Olympus oferă aceeași acțiune și violență ca și frații săi mai mari de pe PlayStation 2 și, pe alocuri, arată chiar mai bine ca aceștia. Controlul a făcut aproape perfect trecerea de la un gamepad cu două stick-uri analogice la o consolă portabilă ce deține unul singur, fiind unul din cele mai solide pe care această platformă le poate oferi. Singura problemă a jocului este durata sa, acesta putând fi dus până la capăt în doar 4-5 ore.
.
.
.
In Continuare : Genre Awards – Special Awards – Game of The Year












sunt de acord cu toti castigatorii de la aceasta categorie mai putin la PC
parerea mea e ca Wardead nu merita
Warhead, nu Wardead. Ai gresit hihihi
mai conteaza daca esti sau nu de acord