GameShop.ro si The Game Cast va invita la concurs!2 Aug 2008 @ 23:29  

Seria concursurilor cu premii continuă pe theGameCast. Astfel, împreună cu GameShop.ro, avem onoarea să vă invităm la un nou concurs, miza fiind de această dată un exemplar original al jocului Mass Effect, pentru PC.

Regulile concursului sunt simple. Aveţi nevoie de un cont activ pe theGameCast, care se poate realiza în mod gratuit folosind meniul din stânga al site-ului. Folosind contul de theGameCast creat, lăsaţi un comentariu în cadrul acestui post, în care scrieţi-ne care sunt cele mai aşteptate trei jocuri de către dvs.

Bineînţeles, alegerile trebuie să fie titluri reale, care urmează să apară în viitorul apropiat (anul acesta, cel mult anul viitor), indiferent de platformă (console sau PC).

Ca o ultimă condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a intra în concurs, fiecare dintre cele trei alegeri trebuie motivata, prin intermediul unei scurte fraze pe care o puteţi scrie după titlul jocului.

Iată mai jos exemplul unui ipotetic comentariu care ar putea participa în acest concurs:

Prince of Persia – Abia aştept să particip la noile aventuri ale prinţului persan.
Bioshock (PS3) – Nu am avut încă ocazia să joc versiunile de PC sau Xbox 360.
FIFA 09 – Vreau să văd cum şi-au bătut din nou joc de versiunea de PC.

Înscrierile la concurs se pot realiza până sâmbătă, 9 august 2008, orele 20:00. Câştigătorul va fi apoi tras la sorţi dintre concurenţii înscrişi, urmând ca rezultatul final să fie anunţat duminică, 10 august 2008. Norocosul va primi un joc original Mass Effect pentru PC (complet compatibil cu proaspăt lansatul Bring Down The Sky), oferit de GameShop.ro.

Notă: La crearea contului, va rugăm să folosiţi o adresă validă de e-mail, pentru a putea fi contactaţi în cazul în care aţi câştigat.


 
  1.  madace (2 comentarii) a scris la 03/08/08 00:00 :

    Gothic 3: Forsaken Gods – Desi un doar addon, astept cu nerabdare sa rejoc un RPG de calitate. De data asta ma va ajuta si PC-ul actual.

    Starcraft 2 – Ce o sa se mai incinga serverele Battle.net cand va aparea jocul asta. Sa speram la aceeasi calitate recunoscuta, marca Blizzard!

    Star Wars – Force Unleashed – Poate acesta va fi jocul care ma va face sa imi cumpar o consola. Fan univers Star Wars, fan jocuri pe tema Star Wars. Si sa nu uitam de cele 3 engine-uri fizice incluse. :)

  2.  Rubby-Roy (12 comentarii) a scris la 03/08/08 00:46 :

    Pro Evolution Soccer 2009 – vreau să văd dacă mai e valabilă partea cu evolution.

    Star Wars The Force Unleashed Wii – speranţa că duelurile vor fi de senzaţie.

    Spore – îmi place ideea pe care e bazat.

  3.  DremoraLord (169 comentarii) a scris la 03/08/08 00:50 :

    S.T.A.L.K.E.R.: Clear Sky : Astept cu nerabdare sa continui ceea ce sper eu a fi o varianta imbunatatita a celui mai atmosferic joc pe care l-am incercat pana acum. Sper ca si povestea sa se ridice la nivelul asteptarilor.

    Spore : Cu speranta ca Spore va fi intr-adevar atat de diversificat precum sustin creatorii, astept acest joc cu nerabdare nu doar pentru ca este o inovatie, ci pentru ca este o inovatie ce pare a fi a naibii de distractiva si interesanta.

    Fallout 3 : Desi nu am fost un mare fan al precedentelor din serie, Fallout 3, cu subiectul extrem de interesant, promite sa aiba o atmosfera de exceptie si un gameplay inovator si foarte distractiv.

  4.  Need.Pepsi (40 comentarii) a scris la 03/08/08 01:04 :

    1. Fallout 3 ->doar pt ca fallout(1,2) este CEL Mai bun rpg al tuturor timpurilor.
    2.resident evil 5 -> daca este doar cu o fractiune mai bun ca predecesorul o sa fie superb
    3.Mirror’s edge->gameplay fantastic si nou

  5.  corciova (8 comentarii) a scris la 03/08/08 09:48 :

    1. gtaIV pentru PC -> jocurile gta in todeauna au fost cele mai interesnte jocuri din perspectiva mea
    2.FlatOut3 -> primele 2 au fost si inca mai sunt cele mai tari jocuri cu masini si cele mai reale
    3.redalert3 -> deci mia placut la nebunie 2 si cum se bateau rusi cu ceilalti si mia mai palcut si c&c generals dar prima data am jucat redalert

  6.  BoGDaN (111 comentarii) a scris la 03/08/08 10:05 :

    1. Need for Speed Undecover -> vreau sa ma plimb cu masina intro lume necunoscuta
    2. Gta IV (pc) -> trebuie si pe PC ce tot atat pe console
    3. Nba 09 -> vreau sa joc baschet stand in casa, ce tot atatea exercitit pe afara

  7.  nimrod (2 comentarii) a scris la 03/08/08 10:37 :

    Starcraft2 -> Storyline, dupa care presupun ca saliveaza oricine a jucat nivelul “Dark Origin” din brood war

    Star Wars: The Force Unleashed -> Big star wars fan, engine promitator, joci with Darth Vader’s apprentice si ajungi mai puternic ca Vader => DO WANT

    Mass Effect 2 -> Storyline, need more of great storytelling and RP experience (plus sunt curios cum adapteaza alegerile facute din saveurile din ME1 in storylineul din 2)

  8.  NemmO (182 comentarii) a scris la 03/08/08 10:46 :

    Prince Of Persia- din ce am vazut in prejentarile de la E3 jocul promit extrem de mult, doar ideea de openworld din assassin’s creed transpusa in universul PoP este suficienta pentru a ma face sa astept acest joc cu nerabdare.

    Alan Wake- baietii care au facut max payne vin cu o idee noua?ce poti sa-ti doresti mai mult de atat, jocul are cateva scrrenshoturi pe pagina oficiala si un 2 trailere, au promis ca la urmatoarea expozitie de jocuri vor arata ce au mai realizat, fara indoiala Alan Wake este unul din cele mai asteptate jocuri din punctul meu de vedere.

    Mafia 2- eu personal am mafia instalat pe hdd si in ziua de azi, il joc din cand in cand, este o opera de arta, trailerul din mafia 2 arata superb si atentia pentru detalii a echipei care se ocupa de el, este de apreciat, Mafia 2 este #1 in top 3 jocuri asteptate de mine.

  9.  bLaNa (2 comentarii) a scris la 03/08/08 11:28 :

    1) Starcraft II – Pfoa…pai dak t gandeshti cat a rezistat primu stacraft care inca este jukt d f multi gameri…pai imi curg balele numa cand ma gandesc cum o sa fie 2-u cand o sa fie gata !!!

    2) NFS UnderCover – incep cu structura “niste prosti…plm” siau batut joc de ultimele NFS-uri , incepand cu NFSU 2 care e ..pfff…

    3) Star Wars – The Force Unleashed – cica o sa fie sooper blana jocu…si abea ashtept sa pot sal joc mai ales k sunt fan inrait starwars…

    Ashadat si prin urmare astea e joacele cemi place,
    De mult timp ashtept sa iasa, sa le scot eu din carcasa,
    Sa le bag in cd-rom si sa le joc k un… plm k nam rima…

  10.  wacky (163 comentarii) a scris la 03/08/08 11:52 :

    1)Spore – Pare ca va fi chiar revolutionar exact ca si sims numai ca Spore va fi mult mai interesant cu tot mosntrii facuti de alti oameni si casele etc etc.Plus costumizarea este incredibila.Deabea astept sa imi fac rasa de viermi care sa conduca lumea.

    2)Diablo 3 – Prin simplu motiv ca va revitaliza genul Hack & Slash si ca ma va forta sa scot Titan Quest si expansionul de pe HDD si ca o sa sufar iar de Diablomenie.Am incredere in Blizzard ca intodeauna.

    3)Mercenaries 2 World In Flames – Pentru ca poti arunca bomba nucleara si pur si simplu toata distrugerea care o poti face in acel joc este incredibila.Si pentru ca pare sa aiba multe misiuni secundare si o poveste cat de cat care sa motiveze actiunele personajului.

    Top 3 deci.Da Top 3 e cam brutal sincer sa fiu.Un top 5 macar.Ca ar mai fi fost de adaugat StarCraft 2 si Half-Life 2 Episode 3 dar in fine.Sper ca v-a placut ce am scris.

  11.  mess110 (1 comentarii) a scris la 03/08/08 12:44 :

    1) World Of Warcraft Wrath of the Lich King – fara indoiala locul 1 pentru mine. Da sunt obsedat de WoW, l-am batut pe illidan si m-am lasat o perioada. Guilda mea ia o pauza pana atunci. You are not prepared..

    2) Star Craft II – grea alegere la concurenta cu locul 3. dar placerea de a da in gura la zergi e mai mare decat de a lovi un demon mare si rosu.. ceea ce ma duce la a 3-a decizie..

    3) Diablo III – parca deja ma vad cu Witchdoctoru.. Dar tot cu vrajitorita cred ca o sa joc ca Main Character. Diablo III pentru ca mouseu meu o duce cam usor in ultimul timp..

    Sunt fan Blizzard ce pot sa zic.. Pentru PC chiar sunt tari.. Bine acum e Activision Blizzard. Mai multa experienta pentru ei mai multa distractie pentru noi..

  12.  gabe_racer (1 comentarii) a scris la 03/08/08 14:16 :

    1)Diablo III – Succesorul celui mai indragit rpg pe care l-am jucat,abia astept acest titlu de la Blizzard.

    2)Mafia 2 -Iarasi o continuare pentru unul dintre cele mai bune jocuri jucate de mine,pe care personal l-am adorat la vremea lui.

    3)Crysis Warhead – Sunt curios cum o sa-si bata joc cei de la Crytek de PC-urile noastre cu aceasta continuare a Crysis-ului.Sa speram ca va fii mai optimizat si chiar mai interesant decat prima parte.

  13.  Mikey (5 comentarii) a scris la 03/08/08 14:30 :

    1. GTA-IV(PC) : Ultimul GTA,GTA San Andreas m-a surprins in mod placut.Placerea cu care am jucat toate GTA-urile a fost una prea mare pentru a omite acum aparitia lui GTA IV pe PC.Am jucat pe un XBOX 360 GTAIV si am ramas de-a dreptul socat de schimbarile majore ce au avut loc in joc.Abia astept sa apara si pe PC.:X
    2. FlatOut2 : Numa’ cand aud FlatOut ma gandesc la orele,noptile,zilele petrecute in fata PC-ului chinuindu-ma ca nu cumva sa distrug masina din “mainile” mele.A fost unul din putinele simulatoare auto care m-au impresionat.Can’t wait for number 3!
    3.Diablo 3 : Mai trebuie sa spun ceva?Nu cred…Numele spune totul de la el…Diablo II – I loved it, U loved it, Everbody loved it:D!

  14.  psypc2 (11 comentarii) a scris la 03/08/08 14:31 :

    Gears of War 2 (Xbox 360) – O continuare plina de potential care sper sa fie cel putin la fel de buna ca predecesorul sau

    Cryostasis (PC) – Un joc foarte interesant care ma captivat prin anumite elemente ale gameplay-ului cum ar fi faptul ca trebuie sa te folosesti de fiecare sursa de caldura ca sa rezisti inghetului si Mental Echo puterea cu care poti afla ce s-a intamplat cu oameni decedati peste care dai in joc

    Resistance: Retribution (PSP)- La acest joc ma atras foarte mult grafica care pare a fi mult superioara celorlalte titluri de PSP sa speram ca si gameplay-ul va fi pe masura

  15. [...] Participa acum la acest concurs ! [...]

  16.  RipTail (1 comentarii) a scris la 03/08/08 20:12 :

    Unu – Gothic 3 Forsaken Gods [] Preferatul meu all time,Gothic 3 mi-a smuls la fire albe cu duiumul.Desi plin cu bug-uri,cu cerinte martiene,dar mai ales cu o grafica sub Oblivion(da,recunosc,spre deosebire de altii) m-a convins totusi ca povestea,personajele ce cladesc intregul univers al jocului,the nameless hero & co. merita toata atentia mea,si mai presus o buna parte din timpul liber.Motiv pentru care m-am dat de 3 ori peste cap,am strabatut oceanul,am schimbat la taxi-uri mai repede ca Zavoranca rujul si rimelul si am reusit cu chiu cu vai,tocmai din coltul indepartat al planetei(Australia anyone?) sa fac rost de editia de colectie :->.Iar de aici in colo restul nu mai conteaza.De abia astept continuarea ca sa pot sa descopar si alte aventuri puse la comanda la creatorii lui Desperados.Un alt joc…”de gala”.1 nu 2 :P
    Doi – S.T.A.L.K.E.R. Clear Sky [] Berush nio brau – sau cum ziceau tovarasii adunati la foc in prequel,din care 1 dintre ei avea si o chitara spre a imbunatati atmosfera,toate in timpul noptii,unde la nici 10 metri de ei,unu mutant de prin vreun tufis obscur isi astepta calm si desuet prada urmatoare:un soldat mai neatent,care se hotarase sa-si goleasca vezica exact in acel loc,dupa o petrecere cu baietii,nimerind in cel mai prost moment posibil.Si toate acestea si mult mai multe in Clear Sky.Apai sa nu-l joci? ЦПЮД
    Trei – Far Cry 2 [] Prea bun primul Far Cry ca sequel-ul sau sa esueze,iar marea majoritate a FPS-urilor anuntate in decursul acestui an nu ma prea intereseaza,mai ales ca posibilitatea de a te furisa prin jungla densa din Africa,concomitent cu uciderea cu macheta a unui “rookie” neatent,luat in paralel cu zgomotul produs de o zebra fugarita transant de un leu 2 pasi mai incolo,iti ofera niste clipe de multumire launtrica,iti trezeste sentimente de atingere a telului,dar mai ales face din joc o experienta de care merita cu adevarat sa ai parte;toate pe un amurg subtil de savana,la lumina purpurie a soarelui rosiatic.De jungla…

  17.  mercenaru cret (5 comentarii) a scris la 03/08/08 20:52 :

    GTA 4-(petru pc) dupa ce am jucat San Andreas abia astept sa vad ce inovatii aduce GTA 4 (am avut parte de un hands-on cu cel de Xbox care e foarte tare)
    Diablo 2 – pura curiozitate legata de “poveste”
    Starcraft 2 – ptr imbinarea dintre vechi,unitati si constructi din seria anterioara si nou,noile up-grade-uri ale unitatilor si entitati care se gasesc ptr prima data aici

  18.  alio (1 comentarii) a scris la 04/08/08 10:35 :

    Command & Conquer: Red Alert 3 -am jucat la nebunie variantele anterioare , si este un joc super captivant
    starcraft II -sunt un fan infocat al jocului, pierzand multe ore la rand in acest univers. Dar urmarind primele imagini si filmulete din Starcraft II am ramas cu sentimente amestecate, in loc de entuziasm si nerabdare
    Diablo 3 – pentru ca o sa fie iadul pe pamant. Nu o sa mai dorm noptile

  19.  Z (2 comentarii) a scris la 04/08/08 13:38 :

    Aş vrea să ştiţi de-acum că aştept şi eu multe dintre jocurile notate în comentariile de mai sus, dar singurele pe care chiar le vânez, pentru care am pus bani deoparte şi îmi rod unghiile în aşteptarea lor sunt următoarele:

    Portal 2 – În ochii mei, continuarea celui mai bun joc din ultimii 3 ani n-are cum să dea greş în mâinile Valve. Cu atât mai mult cu cât producţia încă e în stadiu discret, fără declaraţii de presă bombastice sau promisiuni deşarte.

    StarCraft 2 – Da, altă continuare. În parte pentru că e Blizzard, opinia generală fiind că nu pot să dea greş, şi în parte pentru că strategiile scoase în ultima vreme sunt din ce în ce mai proaste, au nevoie de un produs mai actual pe care să-l cloneze pentru a-şi ridica nivelul calitativ.

    Fallout 3 – Pe ăsta nu-l aştept cu entuziasm. Îl aştept pentru că toate indiciile ar sugera că o să violeze cu brutalitate toate motivele pentru care mi-au plăcut Fallout şi Fallout 2. Pentru că e Inon Zur compozitor, şi nici nu mai ţin minte muzica din Crysis. Pentru că am văzut un fan artwork mai bun decât toate artwork-urile arătate de Bethesda. Pentru că The Elder Scrolls: Fallout 3, după toate indiciile, o să mă facă să plâng ţinându-mi genunchii la piept. Şi există doar un licăr de speranţă să greşesc şi el de fapt să fie o capodoperă, şi aşteptarea asta până la infirmarea sau confirmarea acelui licăr e mult prea dureroasă, fiecare nouă ştire reprezentând un pumn în bot pentru mine :<

  20.  CyberWolf (20 comentarii) a scris la 04/08/08 19:25 :

    Starcraft2 – Ce vremuri bune cand mergeam in internet cafe si jucam starcraft… Sper ca noul hit blizzard sa se ridice la asteptarile mele(desi cred ca o sa se ridice)

    Aion ~The Tower of eternity~ Find un MARE fan MMORPG in nici un caz nu pot rata cel mai asteptat joc al genului din anul acesta. Sper macar sa lanseze closed beta cat mai repede si sa prind loc…

    Diablo III – Ok, ce pot sa zic la asta? E diablo, il astept de un car de ani si am fost total cucerit de video-ul ala de vreo 18 minute de gameplay

  21.  pr3dali3n (2 comentarii) a scris la 04/08/08 23:12 :

    StarCraft II – Pentru ca ma intreb daca Starcraft 1, care a fost tata RTS-urilor, o sa devina bunic. Adicalea SC2 o sa fie mai tare ca primul de vreo 10x.

    Fallout 2 – Pentru ca mie dor de Wastelands si de omorat mutanti. :D

    Diablo 2 – The gates of hell will open once again. Be very afraid!

  22.  FatJoe (1 comentarii) a scris la 05/08/08 13:04 :

    Crysis Warhead – primul Crysis a fost exceptional din majoritatea punctelor de vedere…la Warhead astept o evolutie,daca se mai poate vorbi de asa ceva la acest titlu.

    FIFA Soccer 09 – seria FIFA lasa rece mare parte din fani de 4-5 ani buni, dar cei de la EA spun ca anul acesta vor rupe gura targului…nu prea cred si de aceea sunt dornic sa apara.

    Legendary – un joc care are o idee originala la baza,cel putin din punctul meu de vedere, si pe care sunt dornic sa-l joc.

  23.  naher (1 comentarii) a scris la 06/08/08 09:00 :

    DIABLO 3 primele 2 extraordinare
    CALL OF DUTY iclestarile din a “doua maciuceala” sunt aur curat pentru un iubitor de shooter ca mine
    SPIDER MAN:WEB OF SHADOWS sunt curios sa vad ce ami face paianjenul ala

  24.  ady580 (209 comentarii) a scris la 06/08/08 21:37 :

    Far Cry 2 – curios de ce poate engine-ul Dunia in comparatie cu CryEngine2, efectele atmosferice, focul, etc si bineinteles povestea caci grafica nu e totul :P

    Gothic 4 – sa vedem ce or sa scoata Spellbound din seria Gothic si cum se vor lega de poveste, cica nu vom mai juca cu Nameless Hero :(

    RPG-ul de la Piranha Bytes care inca nu are nume si tot un fel de Gothic cred ca o sa fie, sa vedem care va fi mai “gothic” dintre astea doua :D

  25.  uzzi (1 comentarii) a scris la 08/08/08 13:43 :

    fifa 2009-vrea sa vad ce noutatzi sunt fatza d fifa 2008
    NFS IV-trebuie si pt PC jocu nu numa pt consola
    Mafia 2-mafia a fost mereu un joc f bn realizat si vreau sa vad ce noutatzi vor fi aduse la el:D

  26.  ionut (2 comentarii) a scris la 09/08/08 16:42 :

    Warhammer Online: Age Of Reckoning-pentru ca am chef de un PVP nebun intr-o lume de poveste
    World of Warcraft:Wrath of the Lich King-pentru ca simt ca WOW nu o sa mai domine piata MMO-urilor mult timp
    Gta IV-pentru ca e GTA si seria a crescut de la III ajungand la un San Andreas foarte bun