Știm că THQ au probleme financiare serioase, însă până acum acestea nu păreau să afecteze titlurile importante care erau în dezvoltare. Ei bine, cel puțin două dintre acestea vor suferi de pe urma situației companiei, iar acestea sunt Metro: Last Light și MMO-ul Warhammer 40.000: Dark Millenium. În timp ce shooterul celor de la 4A Games a fost amânat până în 2013, RPG-ul online este în bucluc serios, întrucât THQ nu își permite să investească prea mulți bani în lansarea acestuia. Astfel, compania este în căutare de parteneri pentru a publica și întreține eforturile studiourilor Vigil Games și Relic Entertainment depuse în dezvoltarea lui Warhammer 40.000: Dark Millenium.
Mai mult »
Eat Sleep Play (în frunte cu David Jaffe) și Sony Computer Entertainment au anunțat că Twisted Metal va întârzia în Europa. Se pare că este nevoie de puțin mai mult timp pentru localizare, însă nu numai traducerea jocului a afectat această decizie. Se pare că divizia europeană a Sony a cerut ca anumite secvențe din joc să fie cenzurate pentru această regiune, însă diferențele nu par a fi tocmai drastice. Deși nu a fost anunțat oficial, Jaffe a declarat că noua dată de lansare pentru Europa este aproape de 1 martie.
Mai mult »
id Software și Aspyr au lansat RAGE pe Mac AppStore. Jocul a primit titlul de „Campaign Edition” și include toate bonusurile care se găseau în ediția „Anarchy” pentru celelalte platforme, inclusiv DLC-ul Wasteland Sewer Missions. Pentru versiunea de Mac OS X, cerințele par a fi ceva mai joase, fiind necesară o placă video NVIDIA 8800 sau AMD 3870 cu 256 MB. Este nevoie însă de un computer Apple cu 4 GB RAM, un procesor dual-core și cea mai nouă versiune de OS X: 10.7.2 Lion. Prețul pe AppStore este de 39.99$. Versiunea de PC a primit de asemenea un patch care oferă noi opțiuni în meniuri, rezolvă problemele de texturi și aduce o opțiune de benchmark.
Mai mult »
Ubisoft încearcă să aducă Ghost Recon: Future Soldier înapoi în mințile noastre cu un trailer plin de acțiune. Acesta pare a fi realizat exclusiv din secvențe înregistrate din modul single player, care nu arată tocmai rău. După demonstrația de gameplay cooperativ de la Gamescom care m-a lăsat destul de rece, există posibilitatea ca acest joc să includă o campanie care merită atenția. Din păcate, modul în care este prezentat trailerul nu este tocmai original. La fiecare tranziție cu sunete distorsionate mă face să mă gândesc mai degrabă la Battlefield 3. Click!
Mai mult »
Alan Wake va debuta simultan pe Steam și Origin pe data de 16 februarie. Remedy, împreună cu alți publisheri (Iceberg Interactive, Strategy First, Macro Games, Selectsoft șiLegendo Entertainment) au semnat un contract cu EA pentru a-și publica titlurile pe noul serviciu de distribuție digitală. Jocul va veni în două variante, ediția standard, care va costa 29.99$/Euro și ediția de colecție, care va fi vândută la prețul de 34.99 $/Euro. Din păcate nu știm exact ce include versiunea Collector.
Mai mult »
Chiar dacă o versiune a lui Trials Evolution a scăpat deja pe internet, Red Lynx dorește să motiveze puțin cumpărarea versiunii finale a jocului cu un trailer foarte interesant. Acesta prezintă noutățile din noul titlu, care par a fi destul de multe și de semnificative. În primul rând avem de a face cu niveluri mult mai complicate, există un mod multiplayer și cel mai important: un editor de niveluri. Acesta funcționează asemeni celui din Little Big Planet 2, oferind posibilitatea de a crea chiar și moduri noi de joc, nu numai niveluri clasice. Jocul se va lansa exclusiv pe Xbox Live Arcade. Click!
Mai mult »
Începând de pe 7 februarie și până la o dată încă neanunțată, versiunile de PC ale Uplay, Tom Clancy’s H.A.W.X. 2, Might & Magic: Heroes VI și The Settlers 7: Paths to a Kingdom, împreună cu edițiile pentru Mac OS X ale Assassin’s Creed, Splinter Cell: Conviction și The Settlers nu vor funcționa deloc în această perioadă. Motivul pentru această sistare temporară a serviciilor este mutarea datelor de pe servere ale providerilor third party, către alte computere in-house. De asemenea, funcțiile online ale altor titluri nu vor funcționa. Singurele jocuri neafectate vor fi Assassin’s Creed: Revelations, Driver: San Francisco, Anno 2070, Just Dance 3 și The Settlers: Online.
Mai mult »
Gamerii vor avea în curând o rețea socială dedicată lor, odată cu lansarea lui GFACE. Acest serviciu este dezvoltat împreună cu echipa de la Crytek și va include funcții avansate de gaming, precum streaming asemeni OnLive și Gaikai, posibilitatea de a porni conversații audio-video cu ajutorul unui webcam, un sistem de sortare al conținutului foarte inteligent, dar și compatibilitate cross-platform. Primul joc suportat de GFACE va fi shooterul gratuit de la Crytek numit Warface. Cei care vor să participe în closed beta pentru GFACE pot să se înscrie pe site-ul oficial.
Mai mult »
THQ nu o duce bine deloc în ultima vreme, iar noua strategie de restructurare va lăsa compania fără 240 de angajați. O mare parte dintre aceștia lucrau în diviziile jocurilor destinate publicului foarte tânăr, care a fost desființată și își vor înceta activitatea înainte de finalul lunii martie. Restul își vor mai putea păstra slujbele până în septembrie. De asemenea, o altă parte a strategiei scade salariul CEO-ului Brian Farell și al tuturor directorilor la 50%. Obiectivul THQ este să atingă din nou valoarea de 1$ per acțiune la bursă și să o mențină timp de zece zile înainte de data de 23 iulie pentru a-și păstra locul în cadrul companiilor care fac tranzacții pe piața Nasdaq.
Mai mult »
Starbreeze Studios a confirmat faptul că noul First Person Shooter Syndicate va veni fără un Online Pass. Motivul pentru care EA a lăsat acest joc vulnerabil la vânzările second-hand este faptul că nu include o componentă multiplayer competitivă. Online, jucătorii vor putea să se înroleze doar în meciuri cooperative, iar cele nouă hărți pot să ofere între șase și șapte ore de gameplay. Adunând acest timp de joc la campania single player, atât Starbreeze cât și EA consideră că jocul nu va fi amenințat de multe vânzări spre second hand prea aproape de lansare.
Mai mult »
Dacă doriți să încercați MMORPG-ul Rift în mod gratuit, începând de astăzi, odată cu patch-ul 1.7, există o opțiune numită Rift Lite. Oricine deține un cont Trion se poate loga în joc și poate să experimenteze primele 20 de niveluri de evoluție a personajului. Din fericire, nu există o limită de timp, însă în momentul atingerii limitei superioare de nivel, evoluția va înceta. Fiecare din cele șapte servere va oferi accesul celor care încearcă ediția Rift Lite. Această strategie nu este tocmai nouă, Blizzard folosind ceva asemănător pentru World of WarCraft.
Mai mult »
Se pare că Naughty Dog va oferi la fel de multă atenție precum seriei Uncharted și noului proiect The Last of Us. După click veți găsi un clip în care se poate vedea ceva foarte asemănător cu procesul de producție al aventurilor lui Nathan Drake: o sesiune de motion capture. Astfel putem vedea cum au fost realizate animațiile din deja faimosul trailer de la Video Game Awards 2011 și se poate confirma că din păcate Ellen Page, actrița care se presupunea că joacă rolul lui Ellie, nu este implicată în producție. Click and enjoy!
Mai mult »
Kaz Hirai, fostul conducător al diviziei PlayStation din cadrul Sony va deveni în curând cel care va conduce toată compania. Această mișcare era așteptată de mult, întrucât Hirai este unul din cei mai cunoscuți și mai pricepuți oameni pe care Sony îi are în acest moment. Acesta a reușit să aducă divizia PlayStation de la pierderi la fiecare consolă PS3 vândută la singura componentă a companiei care este în continuare pe plus. Decizia va intra în vigoare pe 1 aprilie, la începutul noului an fiscal, iar în iunie Hirai va fi desemnat și chairman în cadrul comisiei de directori.
Mai mult »
Deși Sony Online Entertainment tocmai a anunțat tranziția lui Everquest la modelul free-to-play, vechiul MMO nu va fi suportat decât pe versiunea de Windows. Compania a confirmat faptul că ediția pentru Mac OS X nu va mai exista începând cu data de 16 martie, în mare parte din cauza populației mici și codului vechi pe care un singur programator din cadrul companiei mai știe să îl modifice. Aducerea jocului la zi și pe Mac ar necesita investiția unor resurse care nu au nicio șansă de a fi recuperate. Everquest nu a primit update-uri pe acest sistem de operare din 2003.
Mai mult »
În cazul în care Anomaly: Warzone Earth, Osmos, EDGE și World of Goo sunt jocuri care vă interesează pe mai mult de o platformă, încercați să aruncați un ochi pe site-ul oficial Humble Bundle. Cea mai nouă ofertă promoțională include toate aceste jocuri pentru PC, Mac și Linux, dar în premieră pentru această serie de pachete de titluri independente, sunt disponibile și ediții pentru Android. World of Goo va fi disponibil doar pentru cei care plătesc mai mult decât media, însă pentru patru jocuri de calitate care pot fi activate pe Steam, Android Market, prețul de aproximativ 5$ este mai mult decât justificat. Alternativ, pentru un dolar, restul de trei jocuri pot fi ale voastre pe toate platformele.
Mai mult »
THQ a anunțat că seria Darksiders va primi o carte numită „The Abomination Vault”, care va explica mai bine legăturile dintre cele două personaje principale ale seriei: War și Death. Se pare că cei doi sunt frați gemeni, iar cartea ne va dezvălui ce s-a întâmplat cu mii de ani înainte de primul joc, când împreună au oprit începerea unui conflict de proporții. Acesta va fi primul contact direct pe care îl vom avea cu Death, cartea fiind programată să apară în mai, cu o lună înainte de lansarea lui Darksiders 2. Între timp însă, THQ ar trebui să își revină, întrucât dacă până în iunie nu ridică prețul acțiunilor peste 1$, compania va fi scoasă de pe piața bursieră.
Mai mult »
Chiar dacă inițial era plănuită o lansare la retail pentru Xbox 360 a lui Jurassic Park, publisherul jocului, Kalypso a confirmat că această ediție a jocului a fost anulată. Singura versiune confirmată pentru acest fel de debut este cea de PC. Pe Xbox Live Arcade, PlayStation Network și iOS, dar și pe PC, jocul este deja disponibil în mod digital, iar după review-urile nu tocmai favorabile, este posibil ca o lansare retail pe console să fi fost o risipă de resurse, întrucât nu ar fi adus destul venit. Varianta de PC pentru retail vine pe 24 februarie.
Mai mult »
După excelentul trailer pentru Resident Evil 6 lansat în urmă cu două săptămâni, Capcom nu a oferit prea multe detalii despre mult așteptatul joc. Ei bine, cei care vor să îl încerce înainte de lansarea sa din noiembrie, vor avea ocazia să facă asta cel mai curând decât dacă dispun de un Xbox 360 și dacă vor cumpăra RPG-ul Dragon’s Dogma. În cutia jocului se va găsi un cod de redeem pentru Xbox Live, care va oferi începând cu data de 3 iulie acces la versiunea demonstrativă a lui Resident Evil 6. Utilizatorii de PlayStation 3 vor putea face asta abia în luna septembrie, însă nu se știe dacă va necesita sau nu cumpărarea lui Dragon’s Dogma. Se pare că vânzările pentru noul RPG sunt aproape asigurate, grație acestei oferte.
Mai mult »
BioWare a lansat un nou trailer pentru a promova talentul din spatele vocilor folosite pentru a da viață personajelor din Mass Effect 3. Printre aceștia se găsesc actori consacrați în filme și seriale precum Martin Sheen, Seth Green și Tricia Helfer, care sunt deja veterani ai seriei, dar și nou veniți precum Freddie Prinze Jr. și Jessica Chobot. Dacă stăm să ne luăm după performanța pe care actorii au avut-o de-a lungul existenței licenței Mass Effect, cu siguranță partea auditivă va fi una din cele mai bine închegate din tot jocul. Click!
Mai mult »
Prototype 2 va primi o ediție specială, care se va găsi în cantități limitate. Aceasta se numește Radnet și va include conținut suplimentar sub forma unor evenimente săptămânale. Cei care se încumetă să le și ducă la bun sfârșit vor fi premiați cu noi abilități, clipuri behind-the-scenes, haine pentru avatarele de pe Xbox Live și teme dinamice pentru PlayStation 3. Din păcate pentru cei care vor cumpăra jocul nou după ce se termină stocul de Radnet Edition, acest conținut nu va mai fi accesibil decât după cumpărarea unui DLC. Tot despre Prototype 2 avem și o veste mai puțin bună: varianta de PC va fi lansată abia în luna iulie, pe data de 24, spre diferență de edițiile de console care apar pe 27 aprilie în Europa. Click pentru trailerul oficial care anunță ediția specială a jocului.
Mai mult »